Cum să fim o binecuvântare pentru partenerul nostru

“Să ştie că cel ce a întors pe păcătos de la rătăcirea căii lui îşi va mântui sufletul din moarte şi va acoperi mulţime de păcate.” (Iacov 5:20)   Cunosc povestea unei femei, al carei sot era adesea beat, o insela, era violent cu ea si cu copiii. Nimeni nu ar fi avut vreo obiectie daca ea ar fi divortat. Dar aceasta femeie era crestina. Intr-o zi a citit in Biblie, Romani 12:21:” Nu te lăsa biruit de rău, ci biruieşte răul cu binele.” Atunci a inteles ca iubirea este o alegere. Ea putea alege intre iubire si ura, speranta si disperare, biruinta si esec. A simtit ca nu e voia lui Dumnezeu ca mariajul ei sa fie distrus, copiii sa ramana fara tata, si ca sotul ei sa fie in primejdie de a-si pierde sufletul si de a ajunge in iad. A simtit ca Dumnezeu doreste sa-l salveze, prin intermediul ei. Asa ca s-a supus la ceea ce a simtit ca e voia lui Dumnezeu! A inceput sa ii demonstreze sotului ei prin diferite metode, o iubire pe care el nu o merita: ii gatea mancaruri speciale, facea prajituri, aranja casa asa cum ii placea lui, ii aducea papucii de casa cand el se trezea dimineata. S-a smerit si a facut tot ce a putut ca sa ii arate o iubire adevarata si iubirea lui Hristos. Se imagina facand ceea ce a facut Isus cand a spalat picioarele ucenicilor Sai si era hotarata sa ii arate sotului ei aceeasi iubire pe care ea a primit-o, fara sa merite, din partea Domnului atunci cand El s-a sacrificat pe cruce! Sotul a fluturat steagul alb si s-a abandonat iubirii lui Hristos care venea prin sotia sa. A inceput sa se schimbe. La inceput a facut pasi mici. Nu se mai oprea pe la bar cu prietenii inainte de a se intoarce acasa. Acum abia astepta sa fie cu familia sa si parea ca se bucura din nou de iubirea sotiei sale mai mult decat se bucura de placerile lumii. De asemenea a incetat sa o mai insele. A venit ziua cand s-a cait sincer de toate pacatele sale si de comportamentul sau si sotia sa a putut in sfarsit sa se roage cu el pentru a-L primi pe Domnul Isus in inima si viata sa! Dupa aceea familia lor a devenit fericita cum nu a mai fost niciodata! Toate acestea multumita credintei si ascultarii de Dumnezeu a unei femei simple! Prieteni! Cate dintre casniciile noastre nu ar putea fi refacute? Cate vieti nu ar putea fi salvate? Cate tragedii, violenta si chiar sinucideri nu ar putea fi evitate? Daca noi toti doar ne-am indrepta privirile spre Dumnezeu, daca doar am citi, studia si asculta invataturile iubitoare din Cuvantul lui Dumnezeu!      O, cati dintre noi nu am vrea sa auzim in aceea zi mare, cum vocea Lui iubitoare ne primeste, si ne spune cuvintele cele mai minunate ale Domnului nostru Isus: „Prea bine, rob bun si credincios, ai fost credincios peste putine lucruri, te voi pune peste multe lucruri. Intra in bucuria stapanului tau… Veniţi, binecuvântaţii Tatălui Meu, moşteniţi împărăţia cea pregătită vouă de la întemeierea lumii!” (Matei 25:23;34)

_________________________________________________________________________________________

 
Darul De Craciun pentru Soacra

Ce trebuie să faci când cineva îţi distruge viaţa

  Trăia odată într-un sat o tânără soţie. Se apropia Crăciunul, cea mai frumoasă sărbătoare a anului. Dar acest Crăciun părea că va fi cel mai tragic din viaţa ei! Soacra ei o ura, era dură cu ea şi spunea tot felul de minciuni despre ea fiului ei. Ca urmare, soţul ei a început să fie răutăcios, să bea şi în ultima vreme chiar să o înşele. O prietenă a sfătuit-o să meargă la un anumit bătrân înţelept să îi ceară ajutor. Fără nici o tragere de inimă, femeia a mers. I-a povestit bătrânului toate necazurile ei şi apoi a spus:

 ”Vreau ca acea femeie să DISPARĂ din existenţa mea PENTRU TOTDEAUNA! ÎMI DISTRUGE VIAŢA! CE pot să fac?” După un moment de tăcere, bătrânul a răspuns: “Pari hotărâtă să faci orice” “Da, orice!” a spus tânăra. “Există doar o soluţie, va trebui să o ucizi.” Femeia s-a uitat la el recunoscătoare că a rostit acele cuvinte pe care ea, ipocrită cu ea însăşi, pretindea să nu le gândească. “Ia aceste ierburi. Una din calităţile lor este că au un gust dulce, dar de fapt produc o otravă cu efect lent. Să îi spui soacrei tale că doreşti să îi oferi nişte ierburi rare, în dar de Crăciun. Amestecă ierburile în mâncarea ei şi până la Crăciun va fi moartă. Va părea o moarte naturală. Mai există un lucru foarte important ce trebuie să îl faci pentru ca planul nostru să aducă rezultate maxime. Să începi să fi foarte bună cu ea, îndeplineşte-i toate dorinţele şi să fi iubitoare chiar dacă te insultă sau minte despre tine. Astfel, nimeni nu va suspecta nimic când va muri!” Femeia a fost de acord şi a plecat.

Sfârşitul lunii…

  Se apropia Crăciunul când soacra a început să-şi trateze nora cu multă dragoste şi să spună prietenilor cât de binecuvântată este să aibă aşa o noră smerită şi ascultătoare, soţia perfectă pentru fiul ei! Acesta, deasemenea influenţat de dragostea şi armonia din casă, a  încetat să mai bea şi a devenit din nou acel om credincios de la început. Tânăra, la rândul ei, a început să-şi iubească sincer soacra. Şi-a dat seama că multe din problemele trecute s-au iscat pentru că ea era o răsfăţată, mândră şi lipsită de smerenie. A văzut cum aceste păcate i-au orbit ochii într-atât încât a dorit să comită o crimă! Din nou disperată, a alergat la bătrânul înţelept, dar acum pentru un total alt motiv: ”Te rog, ajută-mă! Dă-mi un antidot! Trebuie să opresc otrava! Nu mai vreau să o ucid pe soacra mea! Eu… o iubesc!” “Acest lucru nu e posibil”, a spus bătrânul, “nu există antidot.” “O, Doamne! Ce-am făcut?! Pe veci voi fi vinovată!” Bătrânul a spus: ”Proasto! Acele ierburi nu erau otrăvitoare, nu-ţi fă griji… ci au fost o cale de-a te-nvăţa că doar dragostea poate curăţa răul care îţi otrăvea sufletul. De aceea iubirea pe care ai arătat-o soacrei tale a avut putere miraculoasă. Dacă acum îţi vezi păcatul, înseamnă că dragostea te-a vindecat. Când iubim, ne costă puţină mândrie, dar Dumnezeu întotdeauna ne răsplăteşte. Acum ai descoperit unde există putere miraculoasă… în dragostea lui Dumnezeu. Foloseşte-o să îi vindeci pe alţii. CRĂCIUN FERICIT!” Tânăra soţie s-a întors acasă. Simţea că zboară. Şi-a ridicat ochii spre cer şi chiar dacă era o zi ploioasă şi rece, ea întrezărea că cel mai frumos Crăciun din viaţa ei se apropia.

1 Ioan 4:10,11,8: “ În aceasta este iubirea, nu în faptul că noi am iubit pe Dumnezeu, ci că El ne-a iubit pe noi şi a trimis pe Fiul Său ca ispăşire pentru păcatele noastre. Preaiubiţilor dacă Dumnezeu ne-a iubit astfel, trebuie să ne iubim şi noi unii pe alţii…pentru că Dumnezeu este dragoste.”

__________________________________________________________________________________________

AVEM TIMP SĂ NE IUBIM COPIII? 

Efeseni 6:4 „Taţilor, creşteţi-vă copiii în disciplina şi în învăţătura Domnului”

(Povestiri adevărate) Era ora trei dimineaţa în Chicago, un cuplu dormea liniştit. Sună telefonul. Un poliţist le-a spus că tânăra şi singura lor fiică a murit într-un accident de maşină. În maşina distrusă s-a găsit o sticlă goală de whisky, care părea să fie cauza tragediei. Auzind vestea, tatăl fetei s-a înfuriat cumplit: “Când îl prind pe cel care a vândut alcoolul tinerilor, îl omor!” După înmormântare, tatăl fetei căuta nişte unelte în subsolul casei. Mutând câteva lăzi, a găsit o cutie cu sticlele sale de whisky, alături de care era un bilet scris de fiica lui, “Bună, tată! Luăm cu noi o sticlă din whisky-ul tău special. Ştiu că nu te superi, mulţumesc!” 

„Învaţă pe copil calea pe care trebuie să o urmeze şi când va îmbătrâni nu se va abate de la ea” (Proverbe 22:6)

 MAX JUKES ŞI JONATHAN EDWARDS

 Doresc să vă spun şi povestea lui Max Jukes şi Jonathan Edwards. Max a fost un ateu din New York, care a refuzat să îşi crească copiii ca şi creştini. Până în prezent a avut 1.170 de urmaşi dintre care: 300 au fost trimişi la închisoare pentru un termen mediu de 13 ani, 190 au fost prostituate şi 680 alcoolici. Familia lui a adus daune statului în valoare de 420.000 $ şi nu au adus nici un fel de contribuţie benefică societăţii.

Jonathan Edwards a fost creştin. A trăit în acelaşi stat şi în aceeaşi perioadă cu Max Jukes. L-a iubit pe Domnul şi şi-a crescut copiii ca şi creştini, slujind Domnului şi ajutând pe alţii. Până în prezent a avut 599 de urmaşi: 430 au fost pastori, 86 au devenit rectori de universitate, 75 autori de cărţi, 5 au fost aleşi la Congres, 2 la Senat, iar unul a fost vice-preşedinte. Familia lui nu a cauzat nici o daună statului, ci a contribuit nemărginit la viaţa de prosperitate a ţării sale.

Care este influenţa NOASTRĂ? Ce fel de moştenire vom lăsa NOI copiilor şi nepoţilor noştri­? Bogăţii materiale TRECĂTOARE? Sau bogăţii creştine ETERNE?

Dacă noi nu ne îngrijim de copiii noştri, nu o să ajute la nimic dacă la necaz, dăm vina pe anturajul rău famat sau pe problemele societăţii. După cum scrie în Galateni 6:7,8 “ Ce seamănă omul aceea va şi secera”. Nimeni nu va putea şi nu va lua locul nostru ca şi părinţi. Este o datorie şi un privilegiu pe care Dumnezeu ni l-a dat doar NOUĂ!

Dumnezeu ne-a dat cheia să îi ajutăm pe copiii noştri:

Deuteronom 6:4-11 “Ascultă… să iubeşti pe Domnul Dumnezeul tău, cu toată inima ta, cu tot sufletul tău şi cu toată puterea ta. Cuvintele acestea să le ai în inima ta. Să le întipăreşti fiilor tăi şi să vorbeşti de ele când vei fi acasă, când vei pleca în călătorie, când te vei culca şi când te vei scula. Domnul (îţi va da) case pline de toate bunătăţile, fântâni, vii şi măslini, şi vei mânca şi te vei sătura!”

___________________________________________________________________________________________

Cum să îţi faci viaţa de familie mai fericită 

În urmă cu 75 de ani, Napoleon al III-lea al Franței, nepotul lui Napoleon Bonaparte, s-a îndrăgostit de Marie Eugenic Ignace Augustine de Montijo, Contesa de Teba, cea mai frumoasă femeie din lume – și s-a căsătorit cu ea. Sfetnicii lui i-au evidențiat că ea era doar fiica unui umil Conte de la curtea Spaniolă. Dar Napoleon le-a răspuns: ”Și ce e cu asta?” Grația ei, tinerețea ei, farmecul ei, frumusețea ei l-a umplut cu fericire divină. Într-o cuvântare, el a sfidat o întreaga națiune: ”Am preferat o femeie pe care să o iubesc și pe care să o respect,” a proclamat el, ”decât o femeie necunoscută mie.”

Napoleon și mireasa lui au avut sănătate, bogăție, putere, faimă, frumusețe, dragoste, adorație – toate cele necesare pentru o romanță perfectă. Niciodată focul sacru al căsătoriei nu a mai strălucit cu asemenea putere. Dar, vai, flacăra sfântă în curând a început să pâlpâie și căldura a scăzut – până ce s-a transformat în jar. Napoleon a putut să o facă pe Eugenic împărăteasă; dar nimic din întreaga Franță, nici puterea iubirii lui, nici măreția tronului lui, nu a putut să o împiedice din a se plânge. Chinuită de gelozie, devorată de suspiciune, ea îi batjocorea ordinele lui, nu îl lăsa să aibă nici un pic de intimitate. Dădea buzna în biroul lui în timp ce el era implicat în problemele statului. I-a întrerupt cele mai importante discuții. A refuzat să îl lase de unul singur, temându-se că ar putea avea o relație cu o altă femeie.

Adesea ea fugea la sora ei, plângându-se de soțul ei, cicălind  și amenințând. În timp ce el studia, intra  peste el și arunca asupra lui o ploaie de vorbe acuzatoare. Napoleon, stăpânul multor palate grandioase, Împăratul Franței, nu putea să găsească un loc în care să-și tragă sufletul.

Și ce a realizat Eugenic prin toate acestea? Iară răspunsul. Citez din captivanta carte a lui E. A. Rheinhardt, „Napoleon și Eugenic: Comedia tragică a unui Imperiu”: Astfel a ajuns Napoleon să se furișeze des noaptea, cu o pălărie trasă pe ochi și însoțit de unul din apropiații săi, să meargă la o doamnă care îl aștepta sau să se plimbe prin marele oraș, trecând pe străzi pe care un Împărat rar le-ar vedea în afara basmelor, meditând la lucruri care ar fi putut să fie.

Aceasta a realizat cicălirea, pentru Eugenic. E adevărat că a stat pe tronul Franței. E adevărat că a fost cea mai frumoasă femeie din lume. Dar nici roialitatea, nici frumusețea nu pot ține dragostea vie în mijlocul atmosferei otrăvitoare a cicălelii. Eugenic putea să își înalțe glasul ca Iov, din vechime, și să se tânguiască: ”Lucrul de care mă temeam a venit peste mine. Să vină peste ea? Ea și le-a adus, săraca femeie, prin gelozia ei și prin cicălitul ei. Dintre toate instrumentele infernale, inventate vreodată de toti diavolii în iad pentru distrugerea dragostei, cicălirea este cea mai mortală. Niciodată nu trece. Ca mușcătura unui rege cobra, întotdeauna distruge, întotdeauna omoară.

Soția Contelui Leo Tolstoi a descoperit şi ea acest lucru, dar numai când a fost prea târziu. Înainte să moară, ea  a mărturisit ficelor sale: ”Eu am fost cauza morții tatălui vostru.” Fetele nu au răspuns. Plângeau amândouă. Știau că mama lor spune adevărul. Știau că ea l-a omorât prin plângerile ei continue, prin criticatul ei necontenit și prin cicălirea ei constantă. Cu toate acestea, Contele Tolstoi și soția lui trebuie să fi fost fericiți. El a fost unul dintre cei mai faimoși scriitori din toate timpurile. Două din capodoperele sale, Război și pace și  Anna Karenina vor străluci etern printre glorile literare de pe întreg pământul.

Tolstoi a fost atât de faimos încât admiratorii lui îl urmau zi și noapte și notau orice cuvânt pe care acesta îl rostea. Chiar dacă spunea doar ”Cred ca merg să mă culc.”; chiar și cuvintele banale ca acestea, totul era notat; și acum Guvernul Rusiei imprimă fiecare propoziție pe care el a scris-o vreodată; și scrierile lui combinate umplu 100 de volume. Pe lângă faimă, Tolstoi și soția lui au avut bogăție, poziție socială, copii. Nici o căsătorie nu a înflorit sub un cer mai senin. La început fericirea lor părea prea perfectă, prea intensă ca să reziste. Deci, îngenunchind împreună, s-au rugat Dumnezeului Atotputernic să le continue extazul. Apoi a avut loc un lucru uimitor. Tolstoi s-a schimbat treptat. A devenit o persoană total diferită. S-a rușinat de marile cărți pe care le-a scris și de atunci și-a devotat viața scrierii pamfletelor, predicând pacea și eliminarea războiului și sărăciei. Acest om, care odată a mărturisit că în tinerețea lui a comis orice păcat imaginabil, chiar și crima, a încercat acum să urmeze literal învățăturile lui Isus. Și-a dăruit toate proprietățile și a trăit o viață de sărăcie. Lucra pe câmp, tăia lemne și aduna fân. Își făcea singur papuci, își mătura camera, mânca dintr-un bol de lemn și încerca să își iubească vrășmașii.

Viața lui Leo Tolstoi a fost o tragedie și cauza acestei tragedii a fost căsnicia lui. Soția lui iubea luxul, dar el îl disprețuia. Ea căuta faimă și aplauzele societății, dar aceste lucruri mărunte nu însemnau nimic pentru el. Ea tânjea după bani și bogății, dar el credea că bogăția și proprietatea privată erau un păcat. Timp de ani de zile ea îl cicălea și îl certa pentru că el renunța la dreptul său de autor – astfel cărțile lui erau gratis, fără ca el să primească ceva. Ea dorea banii pe care acele cărți îi puteau obține. Când el i s-a opus, ea a devenit isterică, aruncându-se pe podea cu o sticlă de opium la gură, jurând că se va omorî și amenințând că va sări în fântână. Un eveniment din viața lor mi se pare cea mai patetică scenă din istorie. Cum deja am spus, ei erau nespus de fericiți când s-au căsătorit; dar acum, după 48 de ani, el de abia mai putea suporta să o vadă. Câteodată, seara, această soție bătrână și cu inima frântă, tânjind după afecțiune, venea și îngenunchia înaintea lui și îl ruga să îi citească cu voce tare splendidul pasaj de dragoste, pe care l-a scris în jurnalul lui în urmă cu 50 de ani. Și în timp ce citea despre acele zile frumoase, care acum erau trecute pentru totdeauna, începeau amândoi să plângă. Ce diferență, ce mare diferență, între realitățile vieții de acum și visele romantice pe care le visau odată.

Într-un final, când avea 82 de ani, Tolstoi nu a mai putut suporta tragica nefericire a casei lui și a fugit de lângă soția lui într-o noapte înzăpezită din luna octombrie, în anul 1910 – a fugit în întuneric și răceală, neștiind unde mergea. După 11 zile a murit de pneumonie într-o gară. Și ultima lui dorință a fost ca ea să nu aibă voie să vină în prezența lui. Acesta a fost prețul pe care Contesa Tolstoi l-a plătit pentru cicălirea, plângerile și isteriile ei. Cititorul poate simte că ea l-a bătut la cap în multe privințe. Sigur. Dar nu acesta este punctul esențial. Întrebarea este: cicălitul ei a ajutat-o sau a agravat problema lor? Ea a spus: ”Cred cu adevărat că am fost nebună.” Aceasta gândea Contesa Tolstoi despre ea – după ce era prea târziu.

Marea tragedie a vieţii lui Abraham Lincoln a fost mariajul său. Nu asasinarea sa, ci mariajul său. Când Booth a tras, Lincoln niciodată nu a realizat că a fost împuşcat; dar a repetat aproape zilnic, timp de 23 de ani, ceea ce Herndon, partenerul său, a descris ca fiind „recolta amară a nefericirii conjugale”.

„Nefericire conjugală?” E un fel frumos de a o spune. Timp de aproape un sfert de secol, doamna Lincoln l-a bătut la cap şi l-a chinuit, de a scos viaţa din el.

Întotdeauna se plângea şi îşi critica soţul; nu găsea un lucru bun la el. Umbla încovoiat, mergea ciudat şi îşi ridica picioarele ca şi un indian. Ea se plângea că nu exista săltare în pasul lui, nici un har în mişcare; şi îi mima mersul şi îl bătea la cap să umble cu vârfurile picioarelor în jos, aşa cum a fost învăţată de şcoala doamnei Mentelle în Lexington. Nu îi plăcea cum îi stăteau urechile lui uriaşe sub unghi drept de la cap. Chiar i-a spus că nasul lui nu era drept, că buza de jos îi atârna şi că arăta uscăţiv, că picioarele şi mâinile lui erau prea mari, capul prea mic…

Abraham Lincoln şi Maria Todd Lincoln erau opuşi sub orice aspect: în educaţie, în mediul din care proveneau, temperament, gusturi, intelectual. Se iritau unul pe altul în mod constant. „Vocea stridentă şi puternică a doamnei Lincoln,” scria mai târziu senatorul Albert J. Beveridge, cea mai distinsă autoritate a lui Lincoln din acea generaţie – „Vocea stridentă şi puternică a doamnei Lincoln putea fi auzită de peste drum şi izbucnirile ei continue de mânie erau auzite de toţi cei care locuiau aproape de casa ei. În mod frecvent, mânia ei era arătată prin alte modalităţi, nu prin cuvinte, iar memorile actelor ei de violenţă sunt numeroase.”

Ca să ilustrez: domnul şi doamna Lincoln, la puţin timp după ce s-au căsătorit, au locuit cu doamna Jacob Earlz – văduva unui doctor în Springfield, care a fost forţată să găzduiască. Într-o dimineaţă Domnul şi Doamna Lincoln luau micul dejun când Lincoln a făcut ceva ce a provocat temeramentul înfocat al soţiei lui. Ce anume a făcut, nimeni nu îşi mai aduce aminte acum. Dar doamna Lincoln, în mânia ei, a aruncat o ceaşcă de cafea fierbinte în faţa soţului ei. Şi a făcut aceasta în faţa altor oameni care erau cazaţi împreună cu ei. Lincoln nu a spus nimic şi a stat acolo în umilinţă şi tăcere până când doamna Earlz a venit să îl şteargă cu un prosop ud.

Gelozia doamnei Lincoln a fost atât de prostească, atât de aprigă şi de incredibilă încât simpla citire a unora dintre aceste scene patetice, lipsite de graţie – acum după 75 de ani – provoacă uimire. Într-un final a înebunit; şi poate cel mai bun lucru care cineva îl poate spune despre ea este că dispoziţia ei a fost probabil întotdeauna afectată de nebunie în stare de început.

Toată bătaia de cap şi cicălalea şi urlatul l-au schimbat pe Lincoln? Într-un fel da. Cu siguranţă i-a schimbat atitudinea faţă de ea. L-a făcut să regrete mariajul său nefericit şi l-a determinat să o evite pe cât posibil. Când Lincoln era încă avocat, oraşul Springfield a avut 11 avocaţi şi nu puteau toţi să câştige din acel oraş; de aceea obişnuiau să călărească dintr-un oraş în altul, urmându-l pe judecătorul Davis prin tot locul. În acest mod puteau să aibă afaceri prin tot Distructul Judicial al 8-lea. Toţi ceilalţi avocaţi reuşeau să se întoarcă în Springfield în fiecare sâmbătă şi să petreacă weekendul cu familile lor. Dar Lincoln nu venea. Îi era teamă să meargă acasă: şi timp de 3 luni primăvara şi 3 luni toamna rămânea pe drum şi nici măcar nu se apropia de Springfield. Aşa făcea an după an. Condiţiile din hotele erau dificile; dar, aşa cum erau, erau mai bune decât cele de acasă şi decât cicăleala continuă şi izbucnirile de mânie ale doamnei Lincoln.

Acestea sunt rezultatele pe care doamna Lincoln, Împărăteasa Eugenic şi Contesa Tolstoi le-au obţinut prin cicălirea lor. Nu au adus decât tragedie în vieţile lor. Au distrus tot ceea la care ţineau mai mult.

Bessie Hamburger, care a petrecut 11 ani în Curtea pentru Relaţii Domestice din New York şi care a văzut mii de cazuri de dezertare, spune că unul din motivele principale pentru care bărbaţii îşi abandonează casa este pentru că soţiile lor îi bat la cap. Sau, cum spune Boston Post: „Multe soţii şi-au săpat propriul mormânt marital printr-o serie de săpături mai mici.”

Deci, dacă vrei să ai o viaţă de cămin fericită – regula numărul 1: Nu, nu bate la cap, nu cicăli!!!

Billy 

„Lucruri pe care ochiul nu le-a văzut, urechea nu le-a auzit, aşa sunt lucrurile pe care

 le-a pregătit Dumnezeu pentru cei ce-L iubesc!” (1 Cor 2:9)

Poveste adevărată: Billy avea zece ani când şi-a dăruit inima lui Isus şi a devenit creştin. Era un băieţel retras şi iubea natura. Anotimpul era foarte secetos. Recoltele erau pe ducă, iar fermierii erau în pragul falimentului.

De multe ori, Sherry, mama lui Billy, îl vedea mergând în pădure. Îl certa des pentru că nu învăţa suficient, ea visând ca el să devină un om bogat, nu fermier.

Odată, Sherry l-a urmărit prin pădure şi l-a văzut ducând o căniţă cu apă. Apoi a văzut o privelişte uimitoare! Câteva căprioare şi un cerb stăteau în faţa lui Billy. Lângă ei era un pui de căprioară muribund din cauza deshidratării. Şi-a ridicat capul cu greu ca să bea apa din mâna băieţelului. Când a terminat, Billy a fugit spre casă să mai ia apă. Sherry şi-a amintit cum îl certa pe Billy pentru că irosea apa. Dar el a găsit o ţeavă din care picura apă, pe care o aduna în cană. Apoi, alerga din nou la pui. Dar şi-a văzut mama. Cu lacrimi în ochi a spus, “Mami,nu irosesc apa! Doar adun picăturile!” Sherry s-a simţit vinovată şi i s-a alăturat cu un castron cu apă. Stând deoparte, se uita la această minunată inimă care se străduia să salveze o viaţă.

Lacrimile îi curgeau pe obraz. Dintr-o dată, parcă lacrimile s-au înmulţit. Ploua!! S-a uitat la cer şi a simţit ca şi cum şi Dumnezeu plângea lacrimi de dragoste, văzându-l pe Billy!

Sherry a scris:  “Ştiu că unii dintre voi ar spune că a fost o ‘coincidenţă’, că miracolele nu există. Dar pentru mine, acea ploaie a fost în armonie cu dragostea lui Dumnezeu care se vede în Biblie! A fost dragostea Lui cea care a salvat fermierii, ca răspuns la dragostea lui Billy de a salva creaţia Sa. Vă scriu în onoarea băieţelului meu care, curând după această întâmplare, a fost luat de lângă o mamă care nu a învăţat, la fel de devreme ca şi el, că adevăratele valori în viaţă nu sunt banii sau cariera. Îi mulţumesc Domnului că Billy L-a cunoscut , înainte de a muri! Acum se poate bucura în Rai de frumuseţea unui Creator iubitor. Fără obstacolele unei mame cu viziuni mărginite, prea ocupată cu grijile acestei lumi trecătoare, ca să observe că el a ales ce era mai important, pe Isus şi valorile eterne. Billy, mama ta s-a schimbat! Şi ea acum se uită la stele şi învaţă zilnic despre dragostea lui Dumnezeu din Cuvântul Lui, cum i-ai arătat tu.”

Nu Sherry, Billy nu a murit! Acum, când ţi-e atât de dor de el, poţi înţelege cât de mult aşteaptă Tatăl nostru Ceresc să fim cu El în Rai. Acolo unde îl vei găsi şi tu pe Billy, pentru a împărtăşi împreună cu el dragostea minunată şi eternă a Tatălui. Toată slava lui Isus, care a făcut acest lucru posibil, prin dragostea, iertarea şi sacrificiul Său de pe cruce!!

________________________________________________________________________________________

 O POVESTE DE DRAGOSTE

(POVESTE ADEVĂRATĂ)

   Comerţul cu sclavi a fost abolit în Marea Britanie în 1807. Regele bonnilor  (Bonni face acum parte din Nigeria) care câştiga din comerţul cu supuşii săi, a  fost îngrozit de lege. Dar comerţul a continuat în America, unde a fost abolit în  1865. William era un tânăr englez care a mers în America pentru a-şi căuta  norocul. După ce a reuşit să-şi pună bani deoparte, se pregătea să se întoarcă  acasă. Era anul 1849 şi comerţul cu sclavi înflorea în America. Din întâmplare,  a trecut prin New Orleans, principala piaţă de sclavi. Pe podium era o negresă  frumoasă. Mulţi au pregătit bani, dar un licitator, cunoscut pentru  perversiunea şi răutatea lui, oferea mai mulţi bani decât toţi ceilalţi. William a  oferit 10% peste ultima ofertă. Cu ură, licitatorul, şi-a mărit oferta. William a  mai adăugat 10%.  Rivalul său a adăugat şi el. Preţul crescuse mult. Licitatorul  i-a strigat lui Wiliam să înceteze, spunându-i că nici o sclavă nu merită atâţia  bani, dar el a dublat totalul sumei şi a câştigat licitaţia. Tânăra, abuzată, în timpul călătoriei din Africa, îl privea cu dispreţ pe noul ei proprietar. Şi-a adunat în gură o cantitate mare de salivă, iar imediat ce lanţul de la gâtul ei a fost pus în mâna lui William, l-a scuipat în faţă. William şi-a şters faţa cu calm. S-a îndreptat către un birou, de unde a reuşit să ia un document. S-a întors la sclavă, i-a luat lanţul de la gât, i-a dat actul şi i-a spus: „Poţi să pleci. Eşti liberă!” Tânăra nu înţelegea. William i-a repetat: „Poţi să pleci! Acesta e actul tău de libertate.” Negresa bolborosi: „Liberă? Tu ai cheltuit atâţia bani pentru mine, iar acum mă eliberezi şi eu…te-am scuipat în faţă?” A căzut la picioarele lui şi i-a sărutat cu lacrimi cizmele. Apoi îi spuse: „Tot ceea ce îmi doresc, e să te slujesc!”

Nu este aceasta o poveste cunoscută? Nu ne aminteşte noi înşine, înainte să înţelegem valoarea a ceea ce Isus a făcut pentru noi, atunci când a plătit cu sângele Său preţios pentru eliberarea noastră de păcat care ne ducea la pierzare? De câte ori L-am maltratat şi L-am scuipat? Niciodată? Ba da, am făcut-o! Când? Matei 25:40,45,46: „Adevãrat vã spun cã, ori de câte ori aţi fãcut aceste lucruri unuia din aceşti foarte neînsemnaţi fraţi ai Mei, Mie mi le-aţi fãcut…” Aceea soţie, frate pe care i-am rănit, i-am înşelat… erau Isus. Şi acum ce facem? Acum noi suntem sclava la picioarele lui Isus, mulţumindu-I că ne-a eliberat! El nu ne-a eliberat doar de sclavie, ci de o lungă eternitate de separare de Dumnezeu. Ce vom face noi? Vom continua ca şi cum nu s-a întâmplat nimic şi vom face parte din lume? Sau ne vom dedica Mântuitorului nostru? Nu putem să slujim şi lumii şi lui Isus. Mat 6:24: „Nimeni nu poate sluji la doi stãpâni… va urî pe unul şi va iubi pe celălalt. Nu puteţi sluji lui Dumnezeu şi lui Mamona.” Ce vom alege noi, lumea pe care oricum o vom pierde? Sau pe Isus care nu ne va fi luat NICIODATĂ?

(Ioan 8:36) “Deci, dacã Fiul (Isus) vã face liberi, veţi fi cu adevãrat liberi.”

                                                                                                       CINE VA ACCEPTA IERTAREA LUI ?

Dumnezeu vrea să ne mântuiască! Dar câţi îşi vor deschide inimile lui Hristos, să fie mântuiţi?!

  Cunosc un creştin care nu a vrut să fie predicator. Într-o zi a spus tatălui    său: „Nu aş vrea niciodată să fiu predicator! Mă sperie focul veşnic, deci   cum aş putea spune altora despre el?!” Tatăl a răspuns: „Nu predica  oamenilor despre iad! Ci doar că nu trebuie să ajungă acolo!”

Există mult adevăr în această afirmaţie. Diavolul este cel care doreşte să  ducă câţi mai mulţi cu el în iad. Dumnezeu în schimb, este Cel care L-a  trimis pe Hristos să mântuiască de la iad, pe toţi cei care Îl acceptă!  Acum tot ce trebuie să facem este să acceptăm iertarea lui Dumnezeu,  primindu-L pe Hristos. Şi nu va trebui să ne îngrijorăm niciodată de a  ne petrece veşnicia în iad! Biblia arată că iadul nu a fost niciodată în planul lui Dumnezeu: „Tot ce a creat a fost foarte bun!” (Gen.1:31; Iacov 2:17)

Tot aşa cum închisoarea nu este niciodată planul vreunui judecător, ci e doar o necesitate pentru a limita criminalii, la fel şi iadul e o consecinţă directă a păcatelor diavolului şi omului. E doar pentru cei care insistă toată viaţa să refuze iertarea lui Dumnezeu, manifestată în sacrificiul lui Hristos pe cruce! Putem întreba orice judecător, e posibil să oferi clemenţă cuiva care refuză? Nici chiar atotputernicul Dumnezeu nu poate face asta!

 „Tuturor celor ce L-au primit (pe Hristos), le-a dat dreptul să fie copii ai lui Dumnezeu!”

(Ioan 1:12)

  Vă relatez o poveste adevărată. Un om a comis o crimă oribilă şi a fost condamnat la moarte. Criminalul a avut un frate creştin, care şi-a dedicat toată viaţa pentru binele comunităţii şi în ajutarea altora. Din dragoste pentru fratele criminal, a mers la guvernatorul statului şi l-a implorat să-l ierte: „E şi vina mea! L-am neglijat! Promit că mă voi îngriji mult mai mult de el! Am văzut cum dragostea lui Hristos a schimbat  mulţi criminali!” Guvernatorul, impresionat de sincera credinţă a fratelui şi fiind dator pentru actele lui de caritate, a hotărât să îi acorde clemenţa. Fericit şi cu actul în buzunar, creştinul a mers la fratele său în închisoare. „Dragă frate! Ce ai face dacă Hristos te-ar ierta şi te-ar elibera?” a întrebat. „Eşti un prost să crezi aşa ceva!” a spus fratele blestemând. „Primul lucru ar fi să-l omor pe judecător şi după aceea pe martorul care a depus mărturie împotriva mea. Şi de data aceasta, nu m-ar mai prinde!” O linişte de gheaţă s-a aşternut. Creştinul a părăsit închisoarea, cu inima zdrobită, ochii plini de lacrimi şi cu actul de clemenţă în buzunar. Dumnezeu Şi-a dăruit dragostea şi iertarea, dar criminalul nu era pregătit să le accepte.

Dar noi? Ne vom recunoaşte noi păcatele şi greşelile? Ne vom căi? Ne vom deschide inimile lui Hristos? Sau vom crede precum omul din închisoare „că e o prostie să crezi aşa ceva!”?  Îl vom respinge pe Hristos şi ajunge în iad?!

_____________________________________________________________________________________________________ 

A CREAT DUMNEZEU RĂUL? 

Dacă Dumnezeu este dragoste, (1 Ioan 4:8) de ce sunt atâtea nedreptăţi în lume?

  Un gentleman, cunoscut pentru ateismul său, a pus o întrebare unui tânăr grup de credincioşi, “Dumnezeu a creat tot ce există?” Unul dintre credincioşi a răspuns imediat, “Da! Cred că a creat totul!”. “Totul…?” a întrebat omul din nou. “Totul!” a venit răspunsul ferm. “În cazul acesta, înseamnă că Dumnezeu a creat şi răul, corect? Pentru că răul există…”. Fără să găsească un răspuns, credinciosul a tăcut. Ateul era fericit că a putut să îşi dovedească punctul de vedere.

  Unul dintre tinerii prezenţi, un student, a întrebat, “Domnule, pot să îmi exprim şi eu opinia?”. “Oh, un alt credincios? Sigur, spune!” “Domnule… frigul există?” “Frigul?… ce întrebare! Bineînţeles că există! Ţie nu ţi-a fost frig niciodată?”, a spus omul râzând. “Cu tot respectul domnule, greşiţi. Starea de rece nu există. Conform unor studii dovedite din fizică, starea de rece este doar rezultatul absenţei totale a căldurii. Orice element, pentru a putea fi studiat, trebuie să aibă şi să transmită energie, fără căldură este inert şi incapabil de reacţie, iar din acest motiv nu poate fi studiat. Starea de rece este unul dintre aceste lucruri. Este doar un termen pentru a descrie ceea ce se produce prin sustragerea căldurii. Domnule, recele în sine nu există.”

“Frica de DOMNUL este începutul  înţelepciunii,

iar cunoştinţa celor sfinte (a Domnului) este pricepere.” (Proverbe 9:10)  

RĂUL NU ESTE O CREAŢIE A LUI DUMNEZEU!

   Tânărul a continuat, “Dar întunericul…? Există?”. Omul a replicat, “Te rog…, vrei să spui că nu există întuneric? Stinge luminile şi vei vedea!”. Tânărul a replicat, “Adevărul este că întunericul e doar absenţa luminii. Lumina o putem genera şi studia, dar nu este la fel cu întunericul. PRISMA LUI WILLIAM NICOL arată varietatea diferitelor culori şi a dovedit că lumina poate fi decompusă conform longitudinii undelor şi poate fi studiată în orice laborator. Nu este la fel cu ceea ce numim noi “întuneric”. Acesta este doar un termen uman, creat pentru a exprima ceea ce rămâne când lumina este absentă. Domnule, dacă se poate, pot să vă mai întreb un ultim lucru, despre răul de care aţi menţionat. Oare cu adevărat e Dumnezeu cel care a creat RĂUL?”. Văzând că nu primeşte nici un răspuns, studentul a spus: “Domnule… Dumnezeu nu a creat răul. Răul este prezent, doar atunci când, Dumnezeu şi dragostea adevărată lipsesc din inimile oamenilor…”.

Numele acestui tânăr: ALBERT EINSTEIN

Albert Einstein: ” Ştiinţa fără religie este şchioapă, iar religia fără ştiinţă este oarbă.”

   “Orice dar desăvârşit şi bun…vine de la Tatăl” (Iacov 1:17)Dumnezeu este dragoste! Sacrificiul lui Hristos de pe cruce ca să ne mântuiască de la moartea eternă, ne dovedeşte acest lucru! Dumnezeu NICIODATĂ nu a creat răul, acesta fiind doar rezultatul atunci când dragostea, iertarea şi sacrificul lui Isus pe cruce sunt  respinse!

_________________________________________________________________________________________

IERTARE

Să îi iertăm pe alţii când ei nu merită?

La sfârşitul celui de-al doilea război mondial, armata Sovietică a ocupat România. Din momentul pierderii războiului, mulţi soldaţi germani erau luaţi prizonieri. Doi soldaţi au reuşit să evadeze din închisoare. Autorităţile ruse au început să-i caute pe fugitivi. Pe vremea aceea, soldaţii germani puteau fi împuscaţi la vedere. Cei doi, încă purtând uniformele militare, au văzut o biserică creştină. Au intrat şi l-au implorat pe pastor să-i ascundă şi să le salveze vieţile, ştiind că astfel îi cer să îşi pună viaţa în pericol. Pastorul a răspuns: ”Eu sunt creştin de descendenţă evreiască. Toată familia mea a fost ucisă de către voi, germanii. Sunt sigur că veţi întelege de ce nu vreau să vă ajut…”. Cei doi soldaţi au fost de acord şi au spus: ”Măcar poţi să ne laşi să plecăm fără a ne da de gol soldaţilor ruşi?” Ignorând cererea lor, pastorul a spus: ”Eu nu pot să vă iert! Dar HRISTOS V-A IERTAT de pe cruce acum 2000 de ani. Ştiu că El vrea ca să vă iert… Veniţi fraţilor, vă voi ascunde în pivniţa mea. Vă voi şi hrăni în fiecare zi, iar dacă o să ne prindă, facă-se voia Domnului!” Povestea are un sfârşit fericit…  dar noi? Am fi noi în stare să ne riscăm vieţile, iertând cu adevărat şi ajutând un duşman care NU merită iertarea noastră? Iisus ne-a dat un exemplu de iertare deplină, prin moartea Lui de pe cruce, pe când eram încă duşmanii lui Dumnezeu din cauza păcatelor noastre. Romani 5:8,10: ”…pe când noi eram încă păcătoşi, Hristos a murit pentru noi…. când am fost duşmani, am fost împăcaţi cu Dumnezeu prin moartea Fiului Său, cu mult mai mult acum, fiind împăcaţi, VOM FI MÂNTUIŢI PRIN VIAŢA LUI”.

UN EXEMPLU DE URMAT

  Peste tot în jurul nostru există oameni care trec prin tragedii. Ei au nevoie ACUM de noi să le arătăm că Dumnezeu îi iubeşte şi îi iartă fără condiţii prestabilite, exact aşa cum Iisus ne-a iertat. Aceşti oameni ar putea fi membrii familiei noastre, colegii noştri de muncă. Ei au nevoie să le arătăm că îi iubim şi că îi iertăm chiar dacă nu merită. Cei care NE URĂSC CEL MAI MULT, sunt de obicei, cei care AU NEVOIE CEL MAI MULT DE DRAGOSTEA ŞI IERTAREA NOASTRĂ. Matei 9:13 “ Iisus a spus: Milă (dragoste) voiesc şi nu jertfă (ritualuri fără viaţă). Căci nu am venit să chem la căinţă pe cei drepţi ci pe cei păcătoşi.”  Iertarea şi mântuirea lui Dumnezeu nu este pentru cei care “merită”, ci pentru cei care nu merită deloc. Iertarea este pentru cei care sunt aşa cum am fost noi, îndreptându-ne spre Iad, atunci când Hristos ne-a găsit. El ne-a iubit, ne-a iertat şi ne-a mântuit, “pe când eram ÎNCĂ PĂCĂTOŞI…”. Când devenim credincioşi adevăraţi, Dumnezeu ne dă o astfel de iubire pentru cei din jurul nostru. Când putem dărui altora o asemenea dragoste din Dumnezeu, atunci ştim cu siguranţă că Hristos şi mântuirea Lui locuiesc CU ADEVĂRAT în inimile noastre. 1 Ioan 3:14 “ Ştim că am trecut din moarte la viaţă pentru că IUBIM pe fraţi.”

IERTAREA NU E IERTARE ADEVĂRATĂ DACĂ E MERITATĂ

 _________________________________________________________________________________________

Dragostea învinge răul

” Nu te lăsa biruit de rău, ci biruieşte răul prin bine” (Romani 12:21)

     Era anul 893 înaintea erei noastre, Israelul a păcătuit groaznic  împotriva lui Dumnezeu. În loc să se închine lui Dumnezeu, ei se închinau  unor idoli-demoni, cărora îşi sacrificau copiii. Dumnezeu  nu i-a mai protejat  de duşmanii lor. Carele de luptă şi călăreţii regelui Siriei devastau ţinutul Israelului, omorând şi furând tot ce le ieşea  în cale. Acest lucru e similar terorismului şi problemelor care lovesc lumea atee de astăzi. Dumnezeu în mila Sa, l-a trimis pe prorocul Elisei ca să salveze pe împăratul Israelului. Elisei era o imagine a ceea ce este Hristos. Mântuitorul nostru este Singurul care poate să salveze lumea de păcatele ei de închinare la idoli-demoni  moderni, precum sunt materialismul, drogurile, crima, ateismul, egoismul, violenţa, vrăjitoria, avortul…

  Elisei îi prorocea împăratului Israelului în avans, despre care erau planurile de bătălie ale împăratului Siriei. Acest lucru reprezintă cuvântul profetic a lui Dumnezeu din Biblie, care ne avertizează despre ce plănuieşte diavolul împotriva noastră. Din acel moment, sirienii nu au mai putut să îi surprindă pe israeliţi, iar ei la rândul lor s-au putut apăra! Israel şi împăratul său ar putea reprezenta naţiunile actuale şi liderii lor. Dacă aceste naţiuni ar asculta de prorocul lui Dumnezeu şi de  cuvântul Său, acesta fiind Hristos şi cuvântul Său profetic din Biblie, cu ajutorul Duhului Sfânt, ar  putea şti ce să facă împotriva planurilor “împăratului Siriei”, care astăzi e diavolulul.

Împăratul Israelului era furios! Aflând  despre Elisei, a trimis o armată mare de cai şi călăreţi ca să îl distrugă. Armata a înconjurat oraşul unde  era Elisei. Servitorul lui Elisei era foarte speriat! Prorocul i-a spus :” Nu te teme, căci cei ce sunt cu noi, sunt mai mulţi decât cei ce sunt cu ei”. Atunci Dumnnezeu a deschis ochii servitorului şi el a văzut pe munţii care îi înconjurau, armata de îngeri a lui Dumnezeu, călare pe cai cereşti şi în care de foc. Nu ne simţim şi noi de multe ori înspăimântaţi de probleme, datorii, duşmani, boli, moarte? Să ne uităm la Isus! El poate să ne ajute şi ne va ajuta. (Evrei 13:5 b)

Prorocul s-a rugat şi duşmanii au orbit. După aceea i-a condus în tabăra armatei Israelului. Când regele Israelului, şocat la o asemenea privelişte a întrebat: “Să îi OMOR ?!”, prorocul a răspuns :”Să nu îi omori!  Pune pâine şi apă înaintea lor, ca să mănânce şi să bea; apoi să se ducă la stăpânul lor!… ei au mâncat şi au băut, iar apoi le-a dat drumul…Şi armatele sirienilor NU S-AU MAI ÎNTORS în ţinutul lui Israel.”

Ce imagine a lui Hristos! Duhul lui Hristos, prin Elisei a învăţat Israelul acum 3000 de ani să îşi iubească duşmanii! Acest lucru s-a întâmplat în perioada legii “ochi pentru ochi, dinte pentru dinte”! Cu cât mai mult noi toţi în ziua de azi, cărora de 2000 de ani încoace ni se descoperă în continuu dragostea lui Hristos, ar trebui sa învingem răul cu bine!

Există multe motive de ce astăzi sunt atâtea războaie, pretenţii politice, ură religioasă, ameninţări teroriste din cauza unor cereri rezonabile sau mai puţin rezonabile. Isus ar fi rezolvat toate aceste probleme, răspunzând astfel:

“Împărăţia Mea NU este din lumea aceasta: DACĂ împărăţia Mea ar fi din lumea aceasta, ATUNCI slujitorii Mei s-ar fi luptat…dar acum împărăţia Mea NU este de aici! …Aţi auzit că s-a zis “Ochi pentru ochi, dinte pentru dinte: Dar Eu vă spun…Să nu vă împotriviţi celui care vă face rău. Ci oricui te loveşte peste obrazul drept, întoarce-i şi pe celălalt. Orişicui va vrea să se judece cu tine şi să îţi ia haina, lasă-i şi cămaşa. Dacă te sileşte cineva să mergi cu el o milă, mergi cu el două. Celui ce îţi cere dă-i, şi nu te întoarce de la cel care doreşte să se împrumute de la tine! IUBIŢI-VĂ duşmanii, BINECUVÂNTAŢI pe cei care vă blestemă, FACEŢI BINE celor care vă urăsc şi RUGAŢI-VĂ pentru cei care vă insultă şi vă prigonesc, ca SĂ FIŢI fii ai Tatălui vostru care este în ceruri…! (Ioan 18:36; Matei 5:38-45)

________________________________________________________________________________________

                                                       PUTEREA DRAGOSTEI LUI

Cum să avem credinţă să primim miracole

  Era duminica Floriilor. O femeie participa la slujba de la biserică. După amiaza aceea urma să fie o sărbătoare specială, petrecută împreună cu familia. În momentul când a ieşit din biserică, a leşinat. S-a trezit într-un spital, înconjurată de familie şi un doctor. I s-a spus că are nevoie de o operaţie periculoasă pe creier, consecinţele putând fi paralizia, orbirea, moartea…

Încă tânără, cu o familie minunată… I-au dat lacrimile, iar apoi un atac teribil de panică şi frică de moarte au cuprins-o! Au urmat nopţi nedormite de discuţii cu soţul ei despre posibilitatea morţii. Într-una din aceste nopţi triste şi-a deschis Biblia şi următoarele scripturi despre curaj i-au atras atenţia:

„Te-am iubit cu o IUBIRE VEŞNICĂ…

Opreşte-ţi plânsul, opreşte-ţi lacrimile:

Căci munca îţi va fi răsplătită, spune DOMNUL” Ieremia 31:3,16

Iosua 1:9: ”Fii puternic şi curajos. Nu te înspăimânta! Nu te îngrozi, căci Domnul Dumnezeul tău este cu tine oriunde vei merge!” ; Evrei 13:5: ” Nicidecum n-am să te las, cu nici un chip nu te voi părăsi, NICIODATĂ!”; Psalm 23:4: „Chiar dacă ar fi să umblu prin valea umbrei morţii, nu mă tem de nici un rău, căci TU EŞTI CU MINE!”

Şi-a notat aceste versete pe un bileţel pe care l-a ţinut strâns în mână. Mai târziu şi-a dat seama că, cu cât se gândea mai mult la aceste promisiuni minunate, cu atât mai mult credea în ele şi frica de moarte dispărea! În mod suprinzător, în ziua operaţiei a realizat că nu mai îi este deloc frică de operaţie sau de moarte! Acum credea cu adevărat în promisiunile lui Dumnezeu!

ÎN SALA DE OPERAŢIE

  Încă ţinând strâns bileţelul în palmă, au adus-o în sala de operaţie. Când asistenta a vrut să-l ia, cu lacrimi în ochi a implorat-o să i-l lase! Creştină şi ea, asistenta i-a răspuns cu dragoste: „Momentan îţi voi lua bileţelul, dar când te vei trezi, îl vei găsi lipit de palma ta!” Apoi, totul s-a întunecat… 26 de ore mai târziu, şi-a deschis ochii. Asistenta se uita la ea cu un zâmbet: ”Totul a decurs bine! Ţi-ai găsit promisiunile?!” Deschizându-şi pumnul, iată, bileţelul era lipit de palmă. Cu lacrimi a răspuns: „Da! Dar, acum nu mai am nevoie de el! Acum îl cunosc mai bine pe Mântuitorul meu! Promisiunile Lui iubitoare sunt pentru totdeauna în inima mea. Nu mai îmi este frică de boală sau de moarte! ISUS este ÎNTOTDEUNA cu mine! Nu mă va părăsi niciodată, nici în viaţa aceasta, nici în cea viitoare!”

Aceasta este una dintre povestirile adevărate ale oamenilor vindecaţi de boli incurabile, care au ieşit din dificultăţi financiare sau care au rezolvat probleme maritale! Nu e nici un secret! Tot ce au făcut ca să aibă credinţă, a fost să îşi deschidă inima Mântuitorului, să STUDIEZE şi să MEDITEZE la promisiunile lui Dumnezeu din Biblie şi să le CREADĂ! În momentul în care credem în ele cu adevărat, ele prind viaţă şi astfel putem PRIMI miracolele lui Dumnezeu! (Mat. 9:29) 2 Timotei 1:12 „Ştiu în Cine am crezut şi sunt încredinţat că El are puterea să mă păzească … până în ziua aceea!”

________________________________________________________________________________________

                                                                                                      AVANTAJELE RUGĂCIUNII

Cu ce ne ajută rugăciunea?

   ÎN TIMPUL CELUI DE AL DOILEA RĂZBOI MONDIAL, un soldat britanic a fost surprins într-o noapte venind din pădurea apropiată şi strecurându-se pe furiş înapoi la barăci. A fost trimis la ofiţerul de comandă şi acuzat de înaltă trădare.

  SINGURA SA APĂRARE a fost răspunsul că avea obiceiul să se roage în locuri liniştite. “De mult timp ai acest obicei?” a tunat ofiţerul. “Da, de mic copil!” “Atunci pe genunchi soldate şi roagă-te!” a răcnit comandantul. “Crede-mă, nu ai avut niciodată nevoie de rugăciune mai mult ca acum!” Aşteptându-se la moarte, soldatul a îngenuncheat şi şi-a revărsat sufletul într-o rugăciune inspirată de puterea şi sinceritatea Duhului Sfânt. “Bine” a spus ofiţerul, “dacă nu ai fi exersat timp îndelungat, atunci nu ai fi avut rezultate bune la examen. Poţi pleca. Cred ceea ce mi-a spus. Îţi permit să continui să te rogi. Roagă-te pentru noi toţi!”

ALEXIS CARREL a fost un medic creştin care a câştigat premiul Nobel în fiziologie. El a scris: “Rugăciunea este forma cea mai puternică de energie pe care o persoană o poate genera. Influenţa rugăciunii asupra minţii umane şi asupra trupului a fost demonstrată ştiinţific, exact la fel ca şi secreţia glandelor, care rezultă într-o creştere a optimismului, într-un mai mare dinamism intelectual, într-o rezistenţă şi determinare morală şi o înţelegere profundă a relaţiilor umane. Rugăciunea este indispensabilă pentru o dezvoltare deplină a personalităţii.”

DEŞI HRISTOS A FOST FIUL LUI DUMNEZEU, Creatorul Universului, totuşi a considerat necesar să se roage înainte de zorii zilei pentru a căuta călăuzirea Tatălui. (Marcu 1:35) Cu cât mai important este ca noi, fiind slabi, să facem acest lucru!

RUGĂCIUNEA NE POATE SCUTI DE MULTE NECAZURI!

  BIBLIA SPUNE în 1Petru 5:8: “Fiţi treji şi vegheaţi, pentru că potrivnicul vostru, diavolul, dă târcoale ca un leu care răcneşte şi caută pe cine să înghită.” DAR CĂLĂUZIREA LUI DUMNEZEU PRIN RUGĂCIUNE NE POATE SCUTI DE NENUMĂRATE NECAZURI! De câte ori nu am regretat o anumită decizie care ne-a făcut să irosim ani din viaţă, o decizie financiară greşită care ne-a adus datorii de-a lungul anilor, o căsnicie nepotrivită sau un divorţ, un gest la care nu am cugetat prin rugăciune şi care ne-a distrus familia?

TATĂL NOSTRU CERESC NE IUBEŞTE! El e Sus şi vede capcanele dinaintea noastră pe care mintea umană nu le vede. Prorocii Lui au scris totul în Biblie şi prezenţa continuă a Duhului Sfânt este aici să ne arate soluţii pentru problemele noastre, dacă doar ne deschidem inima să Îl primim. “Duhul Adevărului, vă va călăuzi în tot adevărul şi vă va arăta lucrurile viitoare“ (Ioan 16:13;1:12; Luca 11:9-13). Dumnezeu ne va călăuzi şi ne va arăta calea de ieşire din probleme, dacă menţinem o legătură strânsă cu El prin mijlocul Ceresc de comunicare: RUGĂCIUNEA SINCERĂ ŞI FIDELĂ!

“Dimineaţa pe când era încă întuneric, Isus s-a sculat,

a ieşit şi s-a dus într-un loc pustiu. Şi se ruga acolo.” (Marcu 1:35)

________________________________________________________________________________________

UN MESAJ DE DRAGOSTE

Cei doi tenori de renume mondial

   Aceasta este o poveste adevărată despre care probabil că puţini au auzit… Din motive politice, în 1984 Jose Carreras şi Placido Domingo, marii tenori, au devenit duşmani. Din această cauză, amândoi au stipulat în contractele lor că vor cânta numai dacă celălalt nu este invitat. În 1987 însă Carreras se întâlneşte cu un inamic şi mai implacabil decât rivalul său Placido Domingo: leucemia.

Lupta împotriva cancerului a fost dureroasă. Din cauza numeroaselor tratamente, a unui transplant de măduvă, a transfuziilor de sânge şi a neputinţei de a lucra în aceste condiţii, costurile tratamentelor i-au epuizat averea. Ajuns la sfârşitul posibilităţiilor sale financiare, Carreras a descoperit o fundaţie din Madrid al cărei unic scop era să ofere sprijin pentru tratamentul bolnavilor de leucemie. Datorită sprijinului primit de la fundaţia “Hermosa”, Carreras a învins boala şi s-a întors pe scenă.

„Dragostea este plină de bunătate, nu este invidioasă, nu se umflă de mândrie, nu caută folosul său. Dragostea nu piere niciodată…” (1Co 13:4-8)

Odată vindecat, Carreras a cerut să se alăture fundaţiei. Citind statutul ei, a descoperit că fondatorul şi donatorul principal al fundaţiei era Placido Domingo. Mai târziu a aflat că Placido a înfiinţat această organizaţie special ca să îl ajute cu tratamentul, dar a ales sa rămână anonim ca să nu îl umilească, acceptând ajutorul “duşmanului” său.

DAR partea cea mai emoţionantă a acestei povestiri a fost întâlnirea lor… Luându-l prin surpindere pe Placido la unul dintre spectacolele sale la Madrid, Carreras a întrerupt evenimentul şi umil a îngenunchiat la picioarele lui, cerându-şi iertare şi mulţumindu-i în mod public. Placido l-a ajutat să se ridice şi cu o îmbratişare caldă a pecetluit începutul unei mari prietenii.

Într-un interviu, Placido Domingo a fost întrebat de un reporter de ce a înfiinţat fundaţia “Hermosa”, ajutându-şi astfel “duşmanul” . Răspunsul său a fost scurt şi clar: “Nu ne puteam permite să pierdem o voce ca a lui!”

ADEVĂRATA PUTERE

  Omenirea a încercat să îşi rezolve nesfârşitele probleme prin războaie, politici violente, ideologii, religii create de oameni, filozofii, etc. Dar numai DRAGOSTEA LUI DUMNEZEU este ADEVĂRATA PUTERE care poate să rezolve problemele! Dragostea lui Domingo pentru Carreras a fost cu adevărat dragostea lui Dumnezeu, căci “orice ni se dă bun şi orice dar desăvârşit vine de sus, de la Tatăl”, Iacov 1:17. Domingo a înfăptuit un minunat gest de dragoste faţă de un duşman, care era o fiinţă umană, egală cu el. Un exemplul a lui Isus, care, fiind DUMNEZEU, a lăsat Raiul şi a venit aici pe pământ ca să ne mântuiască, în timp ce noi eram încă păcătoşi, separaţi de Dumnezeu: “Pe când eram noi încă păcătoşi, Hristos a murit pentru noi… şi ne-a împăcat cu Dumnezeu într-un singur  trup, prin crucea… care a nimicit vrăjmăşia.” (Romani 5:8; Efeseni 2:13-16). Asta a făcut Isus… mesajul dragostei lui Dumnezeu!

“Noi am cunoscut dragostea Lui prin aceea că El şi-a dat viaţa pentru noi, şi noi trebuie să ne dăm viaţa pentru alţii!” ( 1Ioan 3:16)

_______________________________________________________________________________________

 Puterea de a învinge răul!

 Cum putem salva căsnicii, relaţii de familie, de servici?

Un rege lupta într-o bătălie. În mijlocul luptei, unul din soldaţi a dezertat. A fost arestat şi condamnat la moarte. Înaintea execuţiei, o bătrână firavă a cerut aprobare de a se înfăţişa înaintea regelui. Aruncându-se pe genunchi, a spus: ”Vă rog să cruţaţi viaţa fiului meu.” Regele a răspuns: ”Îţi iroseşti vremea, fiul tău nu merită să fie cruţat. A fost un exemplu rău, cauzând pierderi în bătălie. Nu ar fi drept să-l iert.” Femeia l-a implorat: ”Maiestate, nu cer dreptate, ci milă!”

Regele s-a gândit. După un moment lung, a spus încet: “Bine, vei primi milă. Poţi pleca cu fiul tău.” Astfel, viaţa tânărului a fost cruţată. Mai târziu, a cerut să fie reintegrat în armata regelui şi a devenit unul dintre cei mai credincioşi şi curajoşi soldaţi ai săi. Acum era motivat de dragoste pentru regele său!

Deseori dragostea este de neînţeles, este iraţională şi ilogică. Dar astfel se pot cuceri inimile altora. Sacrificiul lui Isus pe cruce a fost singurul mod pentru Dumnezeu de a-Şi arăta dragostea şi de a mântui o lume care răsplăteşte mereu răul cu rău, răzbunarea cu răzbunare. Legea din orice ţară, chiar şi în Vechiul Testament este: ochi pentru ochi, dinte pentru dinte. Încalci legea, furi, ucizi? Mergi la închisoare sau plăteşti cu viaţa. Legea lui Hristos în Evanghelie este: urăşti, furi sau ucizi? Dacă te căieşti cu adevărat, Dumnezeu te iartă! Aceasta a fost puterea prin care creştinismul timpuriu şi-a învins duşmanii, prigonitorii şi astfel întreg imperiul Roman a fost învins, suflet cu suflet, duşman cu duşman până când întreaga lume a fost câştigată pentru Hristos!

Maria Goretti a fost creştină. Victimă a unei crime, ea a fost în măsură înainte de moarte, să îşi privească asasinul în ochi, spunând: “Frate, vreau să te văd lângă mine în Rai!” Omul totuşi a ucis-o. Dar prin puterea Duhului Sfânt, cuvintele ei i-au rămas în inimă. Mai târziu el s-a căit, dedicându-şi viaţa lui Hristos.

Oh, dacă am avea şi noi o asemenea dragoste, cea a lui Hristos!! Câte căsnicii ar fi salvate! Ce comunicare mai bună ar fi între părinţi şi copii, soţi şi soţii, directori şi angajaţi! Dacă doar am fi mai disponibili să ne sacrificăm şi să suferim nedreptăţi din partea lor. Să ascultăm de învăţăturile simple ale lui Hristos de a merge o milă în plus, de a oferi celălalt obraz, de a ierta, mai ales când alţii nu merită. Totul începe asigurându-ne că nu suntem creştini doar cu numele, ci că ne-am deschis cu adevărat inimile şi L-am primit pe Hristos şi Duhul Sfânt! Apoi vom avea puterea de a învinge răul prin bine, de a iubi, ierta şi câştiga pentru Hristos chiar şi pe cei care ne urăsc şi ne rănesc!

  L-am primit noi pe Hristos şi puterea Duhului Sfânt?! (Ioan 1:12; Luca 11:9-13; Fapte Ap.1:8)

 Romani 12:21 “Nu vă lăsaţi biruiţi de rău, ci biruiţi răul prin bine!”

”A iubi şi a ierta nu e întotdeauna drept… dar e divin!”

___________________________________________________________________________________________________

ADEVĂRATUL MÂNTUITOR

  Trăia odată în Orient un om căruia îi era frică de moarte. De aceea, a decis să se închine fiecărui idol-zeu care se putea cumpăra în magazinele de idoli. Totuşi, nu era sigur care este adevăratul dumnezeu care să-l mântuiască de la moarte.

A vizitat nişte misionari creştini şi a fost impresionat în special de dragostea şi prietenia lor sinceră. Dar nu înţelegea atunci când îi spuneau că Isus este SINGURUL Mântuitor adevărat! Într-o dimineaţă, a alergat la misionari şi le-a spus: „Am avut un vis incredibil, în care am căzut într-o prăpastie adâncă. Mă scufundam într-un nisip mişcător … eram pe moarte! În timp ce strigam după ajutor, unul din dumnezeii mei a venit şi a spus: ’Dragul meu, eu sunt dumnezeul argintului la care te închini. În bunătatea mea îţi spun, urcă-te până aici, ia-mă de mână şi te voi scăpa!’ Dar nu am putut ajunge la el şi a plecat. Un alt dumnezeu a venit şi a spus: ’Eu sunt dumnezeul lemnului. În dreptatea mea îţi spun, lucrurile acestea ţi s-au întâmplat din cauza păcatelor tale. Deci, pregăteşte-te să mori, este destinul tău.’ Cu aceste cuvinte a plecat, iar după el, unul câte unul au venit fiecare dintre dumnezeii mei, dar nici unul nu m-a ajutat să ies. La sfârşit a venit un om care, fără un cuvânt, s-a aruncat în prăpastie, s-a scufundat în nisipul mişcător şi a dispărut! ’Ce nebun! ’m-am gândit, ’de ce să moară cineva aşa?’. Apoi, am simţit cum acel om m-a ridicat şi m-a purtat pe braţe afară din prăpastie! Mi-a zâmbit şi a plecat. I-am văzut mâinile… sângerau. Acum înţeleg! Viaţa mea a fost ca o groapă plină de păcate, iar Hristos a mers până la capăt, murind pe cruce ca să mă mântuiască. Acum ştiu că nu există alţi dumnezei în afară de Hristos şi nimic din ce aş putea face eu, nu e suficient ca să mă mântuiască. Ceea ce am nevoie este de UN MÂNTUITOR! Doresc să îi dau lui Hristos în dar, inima mea!”

 ISUS MÂNTUITORUL, FAPTE ŞI DOVEZI

  Aceasta povestire ilustrează cu claritate neîncrederea multora în privinţa adevăratului Dumnezeu. De aceea El a inclus în Vechiul Testament peste 300 de profeţii pentru a dovedi că Isus Hristos ESTE adevăratul Său Fiu şi Mântuitorul omenirii. TOATE aceste profeţii au fost împlinite de către Hristos! De exemplu, în anul 760 î.Hr., profetul Isaia a prorocit că Fiul lui Dumnezeu „se va naşte dintr-o FECIOARĂ” (Isa. 7:14), iar după cum scrie în Luca 1:26-31, prorocia a fost împlinită prin naşterea din Fecioara Maria. În 750 î.Hr., profetul Mica (Mica 5:2) a prezis că Hristos se va naşte “ în Betleem” (Luca 2:4-7). Apoi în 520 î.Hr., profetul Zaharia (Zah. 9:9; 11:12) a prorocit că Hristos, cel mai puternic om din univers, va intra în Ierusalim călărind smerit  “un măgar” (Marcu 11:7-11). Zaharia a adăugat că viaţa Împăratului împăraţilor va fi estimată la “30 de arginţi” (Mat. 26:15). David în 1063 î.Hr. şi Zaharia în 520 î.Hr., au prorocit că Mesia va muri prin „străpungerea mâinilor şi picioarelor” (Ps 22:16; Zah 12:10), o descriere a răstignirii, care a fost inventată şi practicată de romani cu multe secole mai târziu (Ioan 19:18,34).

După cum poate mărturisi orice creştin adevărat, odată ce Îi cerem Mântuitorului şi Duhului Sfânt să intre în inimile noastre, primind astfel mântuirea, Duhul Lui ne va ajuta să înţelegem misterele lui Dumnezeu. “Lucruri (minunate) pe care ochiul nu le-a văzut … a pregătit Dumnezeu pentru cei ce-L iubesc. Nouă însă ni le-a descoperit prin Duhul Său…” . (1Cor 2:9-15)

_____________________________________________________________________________________________________

 ADEVĂRATELE BOGĂŢII

Isus a spus: “Unde este comoara voastră, acolo va fi şi inima voastră”

  O TÂNĂRĂ a vizitat într-o zi un om în vârstă, prieten al tatălui ei din tinereţe. Acest om a avut succes în viaţă şi era foarte bogat. Ea l-a anunţat că tatăl ei era grav bolnav, pe moarte. Prietenul primi această

veste cu o durere vădită. Tânăra îl asigură că totuşi nu ar trebui să se îngrijoreze pentru tatăl ei, căci

acesta era un creştin adevărat şi nu îi era teamă să moară şi să păşească în eternitate. “Te întrebi de ce sufăr la auzirea acestei veşti?”, a spus bătrânul. “Nu e din cauza faptului că tatăl tău moare, ci sufăr pentru mine. Îmi este extrem de frică de moarte şi de veşnicie. Ştiu că atunci când voi muri, nu voi avea credinţa tatălui tău. El nu e îngrijorat de moarte, ci e bucuros pentru că merge la bogăţiile lui. Eu sunt trist pentru că trebuie să le las pe ale mele”.

CE A SPUS ACEST OM e valabil pentru mulţi dintre noi. Această lume este ca un spital cu oameni bolnavi pe moarte. Un medicament care ne poate salva viaţa ne-a fost oferit. Medicamentul este Hristos, Mântuitorul şi darul vieţii veşnice pe care El ni-l oferă (Rom. 6:23). Dar doar unii “iau” acest “medicament”, prin încrederea pe care şi-o pun în Isus şi Cuvântul Lui.  Acest lucru se întâmplă în ciuda faptului să Isus a dovedit că acest “medicament” dă rezultate şi a arătat siguranţa lui prin autenticitatea Bibliei, prin preţul pe care l-a plătit când a murit pe cruce, prin dovada învierii Sale şi mărturia martirilor care au susţinut acest adevăr chiar şi cu preţul vieţii!

CÂND TITANICUL S-A SCUFUNDAT, mulţi pasageri s-au înecat rapid din cauza greutăţii suplimentare pentru că îşi umpluseră buzunarele cu aur. Un om bogat, maiorul A. Peuchen, a supravieţuit. El a

spus: ”Am avut multe cantităţi de aur şi bijuterii în seiful din cabină. Dar în acele momente, gândul de a-mi umple buzunarele cu aur părea o batjocoră! În schimb am luat trei portocale!” Domnul l-a binecuvântat şi a fost salvat!

CARE SUNT BOGĂŢIILE NOASTRE?

  CÂŢI DINTRE NOI ne scufundăm astfel, neputând “înota” liber în apele acestei vieţi şi neavând astfel parte de adevărata libertate pe care o aduce încrederea în Dumnezeu, din cauza faptului că ne umplem “buzunarele” inimilor cu bogăţiile cele grele şi trecătoare ale lumii? Isus a spus: “CE FOLOSEŞTE UNUI OM SĂ CÂŞTIGE TOATĂ LUMEA, DACĂ ÎŞI PIERDE SUFLETUL? Ce va da un om în schimb pentru sufletul său?” Marcu 8:34-38. “Vindeţi ce aveţi şi daţi milostenie. Faceţi-vă rost de pungi care nu se învechesc, o comoară nesecată în Ceruri, unde nu se apropie hoţul şi unde nu roade molia. CĂCI UNDE ESTE COMOARA VOASTRĂ, ACOLO VA FI ŞI INIMA VOASTRĂ” Luca 12:33-34. Ajutând pe alţii, urmând exemplul lui Isus… acestea sunt adevăratele bogăţii care nu se învechesc!

“Un ziar londonez a oferit un premiu pentru cea mai bună definiţie a banilor. Câştigătorul a spus: “Banii sunt instrumentul cu care poţi cumpăra orice în afară de fericire şi cu care poţi să îţi plăteşti drumul în orice direcţie în afară de Rai.“